La sediul Casei funerare “FuneraliaTM”, situat în Timișoara, pe b-dul Liviu Rebreanu, la nr. 98, (zona Calea Girocului, în imediata vecinătate a Cimitirului Cosminului) sunt disponibile două săli de priveghi: una la parter și o alta la etaj, cu acces și grup sanitar separat (WC), fiecare dintre acestea fiind compusă din două spații adiacente. Primul este dedicat persoanelor care priveghează, cel de-al doilea, mai redus ca dimensiuni, este consacrat catafalcării celui/celei decedat/decedate.
Cele două incinte, ale fiecărei săli de priveghi în parte, sunt separate și izolate (fonic și termic) printr-un perete-vitrină de sticlă, echipat cu ușă.
(B) În spațiile de catafalcare
• capac–sicriu frigorific (dispozitiv de refrigerare a corpului decedatului, care se oferă gratuit celui care închiriază o sală de priveghi în casa noastră funerară;
• 6-8 scaune ușoare, pliabile care permit odihna celor care vin în jurul sicriului și care, în ciuda durerii și traumei fizice, doresc să rămână în imediata vecintate a sicriului;
• de asemenea, în incinta de catafalcare există candele și obiecte de cult — icoane, crucifixe, statuete etc. —, care respectă iconografia și cerințele dogmatice ale cultului religios (ortodox, romano/greco catolic, reformat, protestant, neoprotestant) căruia îi aparține decedatul/decedata.
(A) În spațiile de priveghere, de la parter și de la etaj, primul de 82 m2, și al doilea de 113 m2, dotările specifice acestui gen de spații publice sunt reprezentate de:
• în spațiul de priveghere de la parter, un număr de cinci canapele confortabile, tapițate cu piele neagră (de 3 locuri, fiecare), iar în spațiul de priveghere de la etaj, șapte canapele asortate cu măsuțe scunde, de cafea, mobilier menit să faciliteze relaxarea pe durata privegherii;
• instalalație de climatizare (încălzire/aer condiționat);
• grup sanitar dedicat celor care priveghează;
• (contra cost) minibar și cafea;
• (la cerere) monitor video și DVD player pentru deraluarea unor materiale (diaporame, fotografii, film etc.) care să prezinte momentele esențiale ale vieții celui/celei decedat/decedate. Respectivele materialele pot fi redactate, la cerere și contra cost, tot de către societatea noastra, în cel mult 24 de ore de la lansarea comenzii, și numai cu materiale puse la dispoziție de familia/prietenii/cunoscuții celui/celei plecat/ă dintre noi.
1
2
3
4
x
1
2
3
4
5
6
7
8
x
1
2
3
4
5
6
7
x